Testarea Limitelor Democratiei


Postarea aceasta este si despre parerea mea strict personala si inca tulbure despre revolta in general. Nu stiu, eu ma vad pe mine iesind in strada in situatii exceptionale, dar cred ca si atunci, oricat de pasionata as fi de cauza in numele careia am ajuns la asemenea gest, tot as fi in masura sa ma obiectivez cat de cat si sa nu pic in capcana romantica a gavroche-ului care schimba soarta tarii. As avea nevoie sa cred in primul rand (cu adevarat sa cred) intr-un rezultat real, palpabil, al demersului meu, nu sa cred doar in ideea pentru care lupt. A nu se intelege gresit, nu ma duc doar intr-o lupta dinainte castigata, asta e stupid. Vreau sa spun ca sansele reale de izbanda, calculate intr-un fel sau altul, trebuie sa depaseasca jumatate. Nu e lasitate, nici comoditate. dar probabil am fost mult prea naiva si increzatoare ani de zile, pentru ca acum sa nu-mi mananc painea amara a indoielii. Dar nu si a renuntarii. Sunt dispusa sa ma las convinsa si sa pornesc, chiar Don Quijoteste, la lupta. In alta ordine de idei, cred ca un popor ca al nostru, natang si flasc, este capabil doar in momente de mare disperare sa se revolte. Probabil spre asta ne-ndreptam, si asta e primul pas. Mai ieri chiar eram acolo, in piata, cand i-a retinut politia, eu zic ca-i bine, totusi, sa se mai intample cate o chestie de asta simbolica (ocuparea) pentru testarea limitelor democratiei. La multi ani si sa fiti mai buni!